Cine suntem?

Deviza FRPC: "Mai bine, mai repede şi mai mult - cu mai puţin."

Fundaţia Româna pentru Promovarea Calităţii a fost înfiinţată la 21.12.1992, în Bucuresti, ca organizaţie neguvernamentală autonomă, non-profit şi neafiliată politic. Fondatorii F.R.P.C. sunt atât persoane juridice - asociaţii profesionale, camere de comerţ, instituţii de învaţămînt superior, institute de cercetare şi proiectare şi societăţi comerciale, etc. - cât şi persoane fizice - profesori universitari, cercetatori ştiinţifici, ingineri, etc. - toţi având o vastă experienţă industrială în domeniile Managementul calităţii, Asigurarea calităţii şi Fiabilitate.

Preşedintele F.R.P.C. a fost timp de aproape un deceniu fondatorul fundaţiei, prof. univ. dr. ing. Vasile Cătuneanu (1918 - 2002) - fondator şi fost sef al Catedrei de Tehnologie Electronică şi Fiabilitate din Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii a Universităţii Politehnica din Bucureşti, fost decan al acestei facultăţi.

Fundaţia Româna pentru Promovarea Calităţii este membru fondator al Fundaţiei "Premiul Român pentru Calitate <J.M.Juran>" (F.P.R.C.-J.M.J.) - înfiinţată în anul 1999 - şi a fost membru asociat al European Fondation for Quality Management (E.F.Q.M.), reprezentând România în cadrul acestei prestigioase organizaţii europene, din 1995 şi pâna la instituirea F.P.R.C. - J.M.J.

Obiectivele Fundaţiei Române pentru Promovarea Calităţii

  1. Promovarea culturii şi imaginii europene a calităţii in Romania
  2. Promovarea politicii europene a calităţii în Romania
  3. Dezvoltarea competitivităţii prin calitate a intreprinderilor din Romania
  4. Stimularea interesului şi preocuparilor managerilor din organizaţiile romanesti pentru Managementul calităţii
  5. Facilitarea tranziţiei Intreprinderilor din Romania de la "Inspecţie" şi "Controlul Calităţii" la "Asigurarea Calităţii" şi "Managementul Total al Calităţii".